pregătirea expoziţiei
Cum greul abia acum începea, ne-am apucat cu mic cu mare de pregătiri. Cu cine era disponibil. Prima expoziţie trebuia să o facem în Sibiu, era hotărât.
Spaţiul de expunere a fost principala problemă, dupa câteva zeci de telefoane am rămas la Biserica Azilului, prin Ioana Bălteşiu, o sibiancă hotărâtă de 18 ani. A doua problemă a fost data expoziţiei, să poată veni şi mai ales participa toată lumea. Deşi lucram de ceva vreme la material, am stabilit abia cu două săptămâni înainte că expoziţia va fi în ultimul weekend din septembrie, 29-30. De atunci nu mai era cale de întors. Imaginea a fost definitivată, denumirea stabilită, am încropit afişe şi invitaţii şi am început să dăm o parte în Bucureşti, majoritatea le-am trimis Ioanei în Sibiu.
Până una-alta mai făceam câte o acuarelă pe a2, în timp ce aşteptam veşti.
Ideile veneau mai repede decât puteam să le punem în practică, acuarela mergea 🙂
Şi-au făcut apariţia ajutoarele, Adi şi Ioana, şi am început să tocăm şi alegem cei aproximativ 10gb de poze. Adi, acest vrăjitor în ale calculatorului modifica pozele cu o viteză incredibilă.
Adi şi Mihai şi-au continuat activitatea eficient, în timp ce eu mă consultam cu Ioana despre parţile tehnice (mediu print, aspect etc)
S-a lucrat exclusiv la studio51, folosindu-ne de toate calculatoarele din dotare. Am apelat şi la mormoloc!
Am printat, plotat, tăiat : vederi, poze, a3-uri, hărţi, desene etc. Suportul pentru expoziţie (panourile) l-am luat de la un depozit de lângă Glina (mucava), suport care plănuiam să-l atârnăm cu gută de pescuit în biserică.
A intervenit problema cazării pentru nopţile de vineri şi sâmbătă, lăsată pentru ultimul moment. Am rezolvat şi asta, deşi n-am ştiut în nici un moment câţi suntem exact. Cu o zi înainte să plecăm situaţia arăta la studio cam aşa
Un prieten de al fratelui meu a avut o intervenţie salvatoare, oferindu-se să vină cu maşina el să ne care expoziţia. Eram pregătiţi şi nedormit să conduc a doua zi până la Sibiu:).