Vă invităm să parcurgeţi invers cronologic proiectul ArDealu Frumos.

Am finalizat si expozitia de la Bucuresti.

Idei şi sugestii puteţi lăsa la comentarii,

echipa ArDealu Frumos

O amintire a decorului cald din Biserica Azilului, singura piesa care lipsea de la Bucuresti:). Asta va ramane si pentru majoritatea ‘Ardealul’ din aceasta vara, o amintire …

Am ajuns pe seară, iar a doua zi ne-am dus direct la Biserica Azil să constatăm că lipseşte expoziţia Dlui Zachi. Am recuperat ce mai era de recuperat şi ne pregăteam să ne ducem la Biblioteca Astra, unde era expoziţia cazată.

La bibliotecă am constatat că expoziţia noastră era la secţia de arte, protejată de un cod de securitate care nu îl avea nimeni. După câteva telefoane, am rezolvat totuşi, iar recuperarea s-a transformat într-un fel de răpire.

Am încărcat planşele,

Şi cu expoziţia la pachet, am plecat într-un final spre Bucureşti.

A doua zi am stabilit cu greu altă cazare, în oraş şi ne-am instalat toţi în Biserica Azilului la o predare de neuitat Acolo am tăiat, am lipit, am atârnat, am alergat, am mâncat (!), Călin a făcut repede o cutie pentru donaţii

şi a pus în aplicare şi ideea Cristinei cu o sigla decupată din mucava,

Georgiana împreună cu cei doi Mihai au montat absolut toată expoziţia,

Mihai Ene a făcut rost de lumini şi eram cam gata de vernisaj. Multe le-am uitat că s-au întamplat prea repede şi mult prea multe. Surpriza serii au fost 3 colegi de facultate, care ne-au onorat cu prezenţa, fiind întâmplător în Sibiu:). Ioana Bălteşiu a fost şi ea cel puţin la fel de implicată ca noi.

Vernisajul a fost reuşit, am băut vin, palincă şi ne-am culcat.

Vizitatorii au părut interesaţi şi chiar au cumpărat schiţe.

Şi a continuat până pe la 23.00 adunarea

A doua zi, băieţii din Târgovişte au plecat cu Cristina de dimineaţă. Mai pe la 12.00 au venit în Sibiu şi Adi cu Ioana (care l-au adus şi pe Cristi), Ioana după o nuntă la care a fost fotograf. Ne-am întâlnit cu toţii la Biserica Azilului, unde venise lume în a doua zi de expoziţie. Radu a discutat cu Ioana ultimele detalii, referitoare şi la recuperarea expoziţiei,

Am avut şi noi puţin timp să ne uităm la ce am lucrat,

… după care am plecat la o terasă să susţinem workshopul în aer liber, programat între 12.00 şi 16.00 …

nu s-au arătat amatori, nici materiale nu au prea fost … ne-am descurcat cu ce am avut,

Spaţiul de expunere a fost principala problemă, dupa câteva zeci de telefoane am rămas la Biserica Azilului, prin Ioana Bălteşiu, o sibiancă hotărâtă de 18 ani. A doua problemă a fost data expoziţiei, să poată veni şi mai ales participa toată lumea. Deşi lucram de ceva vreme la material, am stabilit abia cu două săptămâni înainte că expoziţia va fi în ultimul weekend din septembrie, 29-30. De atunci nu mai era cale de întors. Imaginea a fost definitivată, denumirea stabilită, am încropit afişe şi invitaţii şi am început să dăm o parte în Bucureşti, majoritatea le-am trimis Ioanei în Sibiu.

Până una-alta mai făceam câte o acuarelă pe a2, în timp ce aşteptam veşti.

Ideile veneau mai repede decât puteam să le punem în practică, acuarela mergea

Şi-au făcut apariţia ajutoarele, Adi şi Ioana, şi am început să tocăm şi alegem cei aproximativ 10gb de poze. Adi, acest vrăjitor în ale calculatorului modifica pozele cu o viteză incredibilă.

Adi şi Mihai şi-au continuat activitatea eficient, în timp ce eu mă consultam cu Ioana despre parţile tehnice (mediu print, aspect etc)

S-a lucrat exclusiv la studio51, folosindu-ne de toate calculatoarele din dotare. Am apelat şi la mormoloc!

Am printat, plotat, tăiat : vederi, poze, a3-uri, hărţi, desene etc. Suportul pentru expoziţie (panourile) l-am luat de la un depozit de lângă Glina (mucava), suport care plănuiam să-l atârnăm cu gută de pescuit în biserică.
A intervenit problema cazării pentru nopţile de vineri şi sâmbătă, lăsată pentru ultimul moment. Am rezolvat şi asta, deşi n-am ştiut în nici un moment câţi suntem exact. Cu o zi înainte să plecăm situaţia arăta la studio cam aşa

Un prieten de al fratelui meu a avut o intervenţie salvatoare, oferindu-se să vină cu maşina el să ne care expoziţia. Eram pregătiţi şi nedormit să conduc a doua zi până la Sibiu:).

Ajunşi târziu în Sibiu, am avut la dispoziţie doar 2 ore pentru parcurgerea capitalei culturale europene în 2007.

După această scurtă parcurgere a centrului istoric (pentru prima oară pentru câţiva dintre noi), am plecat spre Bucureşti.

Ioana a făcut poze, noi am desenat mai mult.

Pe mine şi pe Dan ne-a apucat desenatul in marker Pe Laura acuarela.

Priveliştea din turnul cu clopote tipic ardelenească.

Am descoperit în biserică o pădure de schele, fiind prima biserică vizitată care chiar era în proces de restaurare.

Atmosfera s-a destins într-o frenezie productivă de crochiuri :).

Destinaţia următoare era Bazna, biserică fortificată lângă Mediaş, dar după 10km Dacia lui Alexandru a cedat.

Ne-a scos din impas Cristi cu legătura lui din Mediaş. Am găsit astfel service şi în două ore a fost gata.

În timp ce Radu, Alexandru, Cora şi Cristi savurau glumele ardeleneşti ale mecanicului din plin, restul echipei observa Mediaşul prin fundul sticlei de bere.

Am reluat traseul uimiţi că a mai rămas ceva din zi, cu destinaţia iniţială, Bazna. Dăciuţa a ajuns prima la obiectiv.

După ce am obţinut cu greu cheia într-o duminică după-amiază şi i-am dat emoţii lui Laura într-un viraj care l-ar fi făcut pe Gronholm gelos, am intrat în incinta puternic fortificată.
Copii s-au apucat de desenat, făcut poze, iar Ioana a surprins atmosfera.

Un crochiu în ochi de peşte, cu biserica fortificată văzută din turn, desenat în condiţii vitrege.

Turnul cu clopote, prin care se face şi accesul în cetate (aparatul de intrare cu hersă).

Am prins aici, aproape aceeaşi lumină de apus ca la Valea Viilor.

De întors ne-am întors pe noapte târziu, ca în fiecare zi de altfel, dar am lăsat în urmă imaginea ultimei biserici fortificate din acest parcurs, impunătoare prin fortificarea masivă a corului şi siluetă

După ce ne-am întors, Radu cu Călin au stat la o vorbă despre nemurirea sufletului, stimulaţi de cadrul nocturn din Dealu Frumos.

Lumea se trezea greu, aşa că am decis vizitarea bisericii fortificate de la Dealu Frumos în cerc restrâns. Un crochiu foarte rapid din vârful turnului cel mai înalt care spera să prindă atmosfera. O dimineaţă pe măsura apusului de la Valea Viilor.

Cristina a prins şi ea câteva cadre cu turnul prin care ceilalţi bântuiam.

Am plecat în cele din urmă spre Apold. A parcat aproape bine Călin, cât să scape Cristina afară.

Cei mai rapizi s-au repezit imediat în turn (ca de obicei, atracţia principală ).

După o scurtă privire în împrejurimi, ne-am dat jos să facem nişte crochiuri. Era o lumină care cerea asta

Dan a luat-o razna de-a binelea cu acuarela sepia a mea şi nu se mai oprea.

Între timp Călin îşi aşeza tacticos trepiedul printre noi.

Radu şi Cristi au troznit câte o schiţă fiecare, Radu revendicându-şi acuarela.

Am plecat spre Sighişoara, ziua ne-am ales-o încât să pice fix în festivalul medieval. Atmosfera, voie bună, aer medieval, săbii şi nu în ultimul rând în Sighişoara se aflau doi buni prieteni veniţi pentru festival, Cearny şi Ioana. Nu ştiau ce îi aşteaptă însă, odată ce au acceptat să vină cu noi.

După o scurtă razie prin cetatea arhiplină, ne-am decis să părăsim urgent incinta, nefiind obişnuiţi cu oameni mulţi din cauza facultăţii. Am trecut de barbacană şi ne-am luat un moment de respiro să ne aşteptăm şi atunci ne-a venit gândul tehnic: să scoatem şi un ban dacă tot stăm. Din desen. Aşa că m-am pus pe treabă cu Dan.

Rezultatele nu au întârziat să apară, cu ajutorul unui pahar gol de bere am reuşit să strângem 3 lei pentru bisericile fortificate.

Am băut un suc nemenţionabil (de scump) într-o pajişte sub cetate şi ne-am întors spre Dealu Frumos. Aici a intervenit o mică ruptură/neînţelegere în grup din cauza unei decizii de ultim moment. Astfel doar maşina lui Călin a ajuns la Malâncrav, o biserică fortificată foarte îngrijită.

O zi plină, în care ne-a părăsit Sabina, am co-optat doi noi membri, Adi şi Ioana şi s-a terminat totul la un grătar cu scântei la propriu

Dan s-a apucat să deseneze, dar unghiul nu oferea multă informaţie.

Călin iar şi-a aşezat meticulos trepiedul pentru câteva cadre.

Am plecat de la Hamba cu sentimente variate, iar Alexandru cu câţiva ani mai bătrân datorită unui lemn vechi din turn.

Următorul obiectiv, Slimnic, de data aceasta o cetate transilvăneană, nu o biserică fortificată. Aflată într-un vârf de deal şi relativ greu de nimerit (pentru noi), cetatea este de fapt o urmă acum a ce era.

Nu putea Călin să nu folosească trepiedul, de data aceasta Cristina a fost subiectul preferat, profilată pe ruine.

Un moment liniştit pe iarbă. Aşa se iau deciziile grele, să mâncăm sau să mergem la urmatoarea biserică.

Instinctul nostru de studenţi la arhitectură (a se citi ne place să ne înfometăm) ne-a convins că trebuie să mergem la următoarea, Şura Mică. Şi am plecat …

Am ajuns la Şura Mică, oarecum surprinşi de proaspăta restaurare.

Ne-am făcut curaj să intrăm în biserică, ameţindu-ne un pic. Un gest arhitectural

Am făcut un crochiu cât aşteptam să găsim pe cineva cu cheia.

Iar înăuntru ne-am pus pe treaba

După ce s-a forfotit ceva Călin cu trepiedul am încercat şi o poză de grup, chiar înainte să plecăm.

Ne-am întors foarte pe noapte la Dealu Frumos, via Sibiu.

Fetele s-au hotărât să mănânce şi noi să urcăm la cetate. Da, în Saschiz este biserică fortificată jos şi cetate sus pe deal. Călin a renunţat să urce maşina şi au pornit-o pe jos.

Spre deosebire de Călin, Alexandru şi Dragoş au decis că este o problemă personală.

De sus am admirat priveliştea şi încercat noi forme de manifestare arhitecturală.

Am avut sus la cetate o experienţă 4×4 de neuitat, toţi şoferii, iar Radu a ajuns să urce la cetate pe drumul de vite. După o masă foarte bună la restaurantul de sub cetate, într-o atmosferă pitorească, am părăsit Saschizul în soare.

Următoarea destinaţie: Cloaşterf, o biserică fortificată de foarte mici dimensiuni.

Am parcat maşinile prin şanţuri (Călin la propriu) şi ne-am desfăşurat trupele.

Am dat o raită prin interiorul nu foarte mare, ne-am urcat în podul cu guri de tragere şi prin turnul incintei.

Înainte de plecare am încropit şi un crochiu rapid de tot din interior,

Drumul spre următoarea biserică, Viscri, este neasfaltat şi ne-am prăfuit bine de tot.

Am ajuns la Viscri, tras câteva crochiuri din afară şi după scurte tatonări am intrat în incinta mică, dar foarte fortificată a cetăţii.

Înăuntru Călin a folosit trepiedul, a tras câteva cadre, restul am pozat şi desenat pe unde am apucat.

Radu cu Dan s-au întrecut la crochiuri într-un marker absurd de mare (ca dimensiuni).

Călin a lăsat aparatul pe trepied să ne facă o poză de grup.

Înainte de plecare, Alexandru cu Sabina au stabilit cea mai scurtă rută înapoi spre Dealu Frumos.

Dar se pare că nu au luat în calcul că eram la o oră de vârf.

Dar era prima noapte de grătar, pe care toata lumea a aşteptat-o cu stomacul gol.

Cu ajutorul lanternei speo a lui Dragoş, bucătarul şef Alexandru a pregătit festinul. Care a fost scurt:)

Ne-am modificat parcursul, deoarece Dragoş pleca în 2 zile şi nu trebuia să rateze două biserici fortificate importante, Biertan şi Valea Viilor. Am văzut o bifurcaţie spre Biertan fix în burta unui viraj, timpul de reacţie a fost scurt, frână şi ne-am continuat traseul pe un drum uitat de lume, probabil cel mai frumos drum care l-am parcurs în această vară. Pădure, loc de o maşină, praf şi raze de soare.

Am ajuns în cele din urmă la Biertan, Dan a făcut o schiţă în timp ce noi ne învârteam pe unde să parcăm.

Imaginea bisericii fortificate de la Biertan conturată pe cerul albastru. În faţă se vede schildmauer-ul (cele 3 rânduri de ziduri).

Andrei şi cu Călin s-au poziţionat pentru poze, în timp ce ceilalţi cercetau celebrul schildmauer.

Dan îi arăta lui Sabina câteva trucuri în creion,

După 5 minute de studiat turnurile din incinta Biertanului, fiecare a rămas cu câte un favorit

Lumea s-a aşezat pe iarba însorită, alţii pe parament la un desen, iar unii au adormit chiar pe maşiculii.

Din vecinătatea adormiţilor de la Biertan, o imagine de ansamblu desenată în condiţii vitrege (se rezemau diverşi adormiţi pe desenator)

Câţiva membri au decis că este cazul să analizeze situaţia de la depărtare. Dragoş a crezut că este la Carpat Trophy.

Deşi Radu avea şi bătrânul Zenit la el, a imortalizat evenimentul din incintă cu pozarul digital

Am plecat foarte înfometaţi de la Biertan spre Mediaş, unde ne-am oprit într-un local. Se vede din detaliul desenului făcut în timp ce aşteptam comanda ce prompt a fost totul.

Am plecat spre următoarea biserică, Valea Viilor. Ajunşi în sat ne-am dat seama că programul de vizitare era până la 17. Era 20.30. Am zis să îmi încerc talentul de convingere, sperând că mă mai recunoaşte sasul care deţine cheia, la Valea Viilor am fost şi în vacanţa de primăvară cu mama. Am urcat astfel în maşină cu Andrei şi cu un ardelean dubios de amabil să mergem la săsoaică, deoarece fiul era pe câmp la cosit. În timp ce noi am negociat cu greu cheia, neavând credibilitate fără un cadru didactic, Dan îi explica iar lui Sabina ce trebuie să aibă în vedere la crochiurile din unghiuri imposibile :).

Ne-am urcat prin toate cotloanele posibile, iar 3 dintre noi au ajuns şi sus în turnul de peste cor (trebuia traversată nava pe ziduri, într-o parte bolta fragilă de cărămidă, în cealaltă goluri de aruncare - maşiculii). Deşi am făcut acest sport frecvent, exploratul pe înserate, aproape nocturn al podului şi turnurilor bisericii de la Valea Viilor a fost probabil cea mai intensă experienţă.

Ne-am dat jos din turn pentru un crochiu cât încă era lumină,

Ne-am urcat la loc în turn să prindem apusul în Valea Viilor, din cel mai bun loc. Mai mult decât este în imagini nu se poate adăuga.

Am tras maşinile lângă vechea şcoală din Merghindeal, acum abandonată.

Abandonată dar extrem de interesantă din punct de vedere arhitectural, Dragoş nici nu a ajuns bine şi era înăuntru explorând.

În timp ce unii admirau şcoala, alţii cercetau împrejurimile, Radu cu Călin s-au dus să ia cheia de la d-na Katy, un personaj extrem de pitoresc. Dan între timp a făcut o schiţă pe A3,

Urcând prin turn am putut admira ingeniosul ansamblu al ceasului, acţionat electric - automat.

Sus în turn, Andrei desena clopotele, iar mai jos Călin cu Dragoş se jucau cu expunerea aparatului foto.

Expunerea nu a făcut figuri, Dragoş însă da!:D

Ne-am continuat în grabă drumul spre Cincu Mare, poate poate mai aveam timp şi de Cincşor. Cheia se afla la domnul Bulter, iar în timp ce Radu şi Sabina au făcut întrecere cu Alexandru care ajunge mai repede la cheie (Alexandru cu maşina evident), Dan s-a apucat de nişte desene. Evident am ajuns pe jos mai repede.

Sub atenta supraveghere a dlui Bulter, Dan şi Andrei s-au aşezat la nişte desene,

Ceilalţi am urcat repede în turn să explorăm, iar apoi prin biserică.

Ne-am continuat traseul pe grinzile podului, care flambau neprietenos aşa că ne-am întors.

Radu s-a aşezat să deseneze superbul portal de acces pe latura de Vest,

Privirea înfometată a membrilor ne-a convins şi pe restul să lăsăm creioanele şi să ne îndreptăm spre Făgăraş să mâncăm ceva.

Atracţia serii a fost ornamentul de capotă cules de Alexandru pe drumul de întors spre Dealu Frumos. Viteza ucide, într-adevăr!

Am oprit şi mai sus la Bâlea unde era o atmosferă de bâlci montan total. Andrei a încercat câteva poze mai altfel să zicem, restul ne-am pozat cu lacul :D.

Ne-am oprit să mâncăm la Sâmbăta la mânăstire şi să o vizităm (obiectiv secundar). Un loc deosebit aşezat.

Prima zi a fost obositoare din cauza drumului foarte lung, ne-am acomodat la Dealu Frumos, Dragoş a luat-o pe Sabina din Făgăraş şi deja eram în efectiv complet.